Conceptele ce ne-au inspirat în 2017

decembrie 28, 2017

Un an poate părea puțin în istoricul și perspectiva unei companii, însă există și ani magici. Sunt ani în care simți că ai crescut ca alții în 3 și ai învățat cât alții în 10. Pentru noi 2017 a fost un an magic! Ne-am separat cu greu, ne-am regăsit cu bucurie și am lăsat o parte din noi în povestea Temps. Calitatea acestui an a fost în puterea reinventării și a diferențelor care ne-au unit.

Dacă ar fi să rezumăm anul 2017 în 3 ingrediente, acestea ar fi “dorință”, “inimă” și “motivație”.

Ne-am dorit foarte mult să angajăm și să reținem pe cei mai buni și să ajungem la clienții noștri, candidați și angajatori, mai repede și mai bine. Am vrut să ne diferențiem prin calitatea serviciilor și abordarea responsabilă. Acolo unde nu am reușit suntem convinși că am fost aproape și am înțeles cumva cum puteam face lucrurile mai bine. Am ales cu “inima” atunci când am consolidat o echipă fantastică prin prospețimea ei și pasiunea ce ne animă în tot ceea ce facem. Am fost aproape emoțional de partenerii noștri încercând să îi înțelegem și să găsim soluții croite pe nevoile lor.  “Motivația” a fost acolo când “inima” avea zbaterile ei. Ne-a alimentat să depășim provocările și ne-a ajutat să fim umili în fața lucrurilor pe care le putem învăța în fiecare zi. Am învățat cu toții să ne descoperim și că forța Temps ține în echipă și cum ne completăm.

Toate cele trei și poate încă multe altele au făcut magia lui 2017.

Atunci când am definit Temps am ales să facem un joc de șase cuvinte care să ne inspire. Am primit gândurile fiecăruia ca un cadou pentru acest an pe care ne bucurăm să îl împărtășim. Sunt gânduri care ne vor duce pe mai departe și ne vor inspira în acțiunile noastre.

 “Echipa îți dă încredere iar misterioasa cheie a poveștii Temps se află în cuvântul fun care definește echipa.” (Ioana M.)

 „Temps e locul unde am găsit o echipă bazată pe încredere și activități fun unde împreună construim o poveste plină de mister și provocări ce pot fi soluționate prin cheia succesului.” (Cristina G.)

 “În Echipa Temps încrederea este cheia succesului, iar misterul poveștii Temps este timpul petrecut împreună și FUN-ul.” (Madalina F.)

 “Pentru fiecare mister există o cheie: încrederea în echipă creează o poveste cu mult fun!” (Ioana G.)

 “Echipa Temps înseamnă încredere, poveste, fun, mister și cheia către success.” (Corina M.)

 “Într-o poveste cu mister, cheia unei echipe de încredere este… mult fun!” (Anca M.)

 “Cheia unei echipe de poveste este construită prin încredere, mister și fun.” (Iulia S.)

 “Doar cu o echipă fun și de încredere, cheia este misterul din poveste.” (Alexandru P.)

Mulțumim tuturor celor care ne-au fost aproape și au crezut în entuziasmul nostru de a face lucrurile mai bine și mai inimoase. Mulțumim și celor care ne-au provocat să fim mai buni, mai inventivi și mai luptători.

Suntem mai bucuroși ca oricând să vă regăsim în 2018!