Teodora, drept Recruitment Consultant, găsește zilnic noi căi de a își îmbunătăți performanța în ciuda oricăror impedimente. Sinceritatea și profesionalismul se îmbină într-un mod „curajos de nobil”, iar bunătatea ei este de admirat.
1. Spune-ne o amintire din copilărie de care ești mândră.
Părinții mei obișnuiau să mă ducă la cursuri de înot, însă instructorul mi-a indus mai degrabă teama de apă, decât dorința de a învăța. La scurt timp, am fost într-o vacanță cu ai mei și m-am ambiționat să învăț. Până la urmă, tata a fost cel mai bun instructor, am fost destul de mândră de mine atunci.
2. Care este lucrul care te îngrijorează la momentul actual?
Am o mare preocupare, iar prietenii mei știu bine acest aspect despre mine. Mă îngrijorează lipsa de grijă și interes pentru mediu, de la inițiative și încercări ale statului, la educație reală în școli despre acest subiect, pornind de la discuții despre importanța reciclării, apoi despre necesitatea spațiilor verzi, cam tot ce ține de un mediu sănătos.
3. Ce sfat i-ai oferi Teodorei de acum 10 ani?
Ce mi-aș recomanda la 16 ani, cât și acum, multă încredere în mine, să-mi exprim punctele de vedere cu tărie și, foarte important, mi-aș fi dorit să vreau să călătoresc mai mult.
4. Care este cea mai „ciudată” combinație de mâncare, dar care îți place?
Nu cred că mănânc combinații pe care oamenii să le considere astfel, dar combinația de dulce și sărat rămâne o opțiune pentru mine. Îmi plac foarte mult biscuiții Toortitzi cu ciocolată, poate pentru că înainte să apară pe piață, făceam eu combinația aceasta.
5. Care este un „red flag” de care ții cont?
Mă bazez mult pe intuiție, în principiu atunci când mi se pare că persoana nu este autentică sau dacă observ că este egoistă cu ceilalți. În astfel de situații încep să mă retrag și să rămân la un contact stric neutru.
6. Care este filmul la care ai putea să te uiți recurent, dar fără să te plictisești?
Aș recomanda mai degrabă un serial, „The Office”, unde toate glumele, indiferent de sezon sau an de apariție, nu se învechesc și rămân super de actualitate și amuzante.
7. Care este stigma socială pe care oamenii trebuie s-o depășească?
O să mă refer la domeniul în care lucrez, mai exact recrutare, fiindcă este o zonă în care există multe prejudecăți. Cred că recruiterii ar trebui să fie mai deschiși către cei ce nu au sau au foarte puțină experiență de muncă. Reticența de a îi lua în echipele lor este posibil să fie nejustificată fiindcă acel candidat neexperimentat poate pentru că nu a avut contextul necesar să se dezvolte până atunci sau să se angajeze pentru primul loc de muncă, să aibă de fapt un potențial mare care nu a fost încă descoperit. Să ne dăm o șansă între noi.
8. Care sunt câteva lucruri care vor să fii mereu la modă indiferent de trecerea timpului?
Din când în când am putea să recunoaștem că nu suntem buni la toate și să admitem că este o idee bună să cerem idei și păreri altor persoane și să spunem că avem nevoie de suport atunci când simțim.
9. Care era visul tău din copilărie?
Să fiu doctor. De când eram mică și mă jucam cu fratele meu, amândoi ne doream această profesie, mai ales pentru că parintii ne inspirau. Mai târziu mi-am dat seama că nu eram făcută pentru a lucra cu oamenii în acest fel și am găsit altă soluție de a ajuta oamenii, să contribui la angajarea lor.
10. Care este talentul tău secret?
Toată viața am evitat bucătăria, iar acum, în contextul pandemiei, m-am văzut nevoită să încerc mai mult să gătesc. Am fost foarte surprinsă că uneori chiar a fost decent ce am preparat. Aparent nu sunt anti-talent, cel puțin până acum nu la supe, ciorbe și prăjituri.
11. Care sunt lucrurile considerate „old fashion” sau depășite pe care continui să le faci?
Nu mi se pare „învechit”, dar uneori port outfit-uri all black. Cred că sunt clasice și ușor de pus cap la cap și mă fac să mă simt bine.
12. Ce te face să îți dai ochii peste cap de fiecare dată?
Când cineva are o atitudine arogantă. Nu îmi place nici când sunt super neîndemânatică.
13. Cine ai vrea să îți nareze viața dacă ar face un film despre tine?
Mi-ar plăcea să facă acest lucru prietenul meu, mi se pare că are cea mai calma voce.
14. Care este lucrul de care te bucuri atunci când ajungi acasă?
Liniștea. Îmi place să mă întorc în spațiul meu sigur, mai ales după o zi haotică.
15. Ne poți recomanda un artist, o trupă muzicală, o piesă de teatru sau o carte?
Aș vrea să recomand o trupă, „Soundopamine”, mă transpune într-o stare foarte bună și productivă.
16. Dacă ai primi o sumă imensă de bani pentru a construi un muzeu, care ar fi tematica acestuia?
Aș construi un muzeu despre tehnologie, mai exact de unde și cum a început și modul în care a evoluat, de la primele device-uri la cele ce urmează să apară.
17. Continuă fraza: „Pe vremea mea…”
„…copiii își trăiau copilăria”.
18. Care sunt skill-urile care rar se învață în mod direct în școli, dar ar fi extrem de folositoare?
Mi-ar plăcea să fie promovată empatia într-o variantă mai structurată, mai ales pentru că ar putea preveni bullying-ul și ar favoriza prezența compasiunii. Aș adăuga și gândirea critică, drept construct, pentru că ar preveni fake news și alte teorii nefondate. Foarte folositoare ar fi și educația financiară ca materie.
19. Care este primul lucru la care te gândești dimineața?
De obicei mă gândesc la ce am de făcut. Încerc să fac task-urile la început, iar apoi să rămână timp suficient pentru lucrurile relaxante.
20. Ce calitate au în comun toți prietenii tăi?
Inteligența și bunătatea.
21. Care este cel mai amuzant lucru pe care copiii îl fac?
Atunci când te suprind cu un răspuns și apoi îți dai seama că știu mai mult decât crezi tu sau când porți o discuție cu ei și se comportă și vorbesc ca și cum ar fi adulți.
22. Spune-ne despre cel mai interesant profesor pe care l-ai întâlnit.
Mă gândesc la învățătoarea mea pentru că este printre puținele persoane care m-a inspirat atât de mult în perioada aceea. Încă mă ghidez în funcție de atitudinea ei, de valorile ei, și chiar consider că o parte din latura mea mai disciplinată de acolo am dobândit-o.
Interviu realizat de Florea Evelin-Ioana, Marketing Consultant @Temps HR