22 întrebări cu Iuliana Lupu

July 5, 2021

Iuliana Lupu este Admin Support în cadrul companiei Temps din 2019. Ea este persoana pe care te poți baza oriunde și la orice oră. Iuliana este o fire entuziasmata si plina de energie, aducând echipei un plus de efervescență.

  1. Spune-ne o amintire din copilărie de care ești mândră.
    Când eram mică și stăteam la bunicii mei, bunica mea căuta un ghem de ață. Eu am fost cea care l-a găsit și îi spuneam încontinuu și tuturor cum eu sunt deșteaptă că am găsit ghemul și replica aceasta este încă este folosită în familia mea; chiar și după 20 ani. De fiecare dată când realizez ceva, de exemplu vara aceasta voi termina studiile de masterat. Cineva sigur o să spună ”Iuliana este deșteaptă pentru că a găsit ghemul”.
  2. Care este lucrul care te îngrijorează la momentul actual?
    Mă îngrijorează indiferența oamenilor față de orice.
  3. Ce sfat i-ai oferi Iulianei de acum 10 ani?
    Iulianei de acum 10 ani i-aș spune să aibe mai multă încredere în ea. Deși este unul dintre cele mai întalnite sfaturi pentru cei tineri, este unul din lucrurile care cred că îmi lipsea cel mai mult în acea perioadă.
  4. Care este cea mai „ciudată” combinație de mâncare, dar care îți place?
    Nu e neapărat o combinație, dar mănânc cartofi cruzi.
  5. Care este un „red flag” de care ții cont?
    Atunci când discuți cu cineva și dintr-o dată devine distant. Sunt o persoana empatica și pot să observ schimbarea asta de dinamică în conversație foarte ușor. Iar dacă cineva nu îți oferă atenția necesară în momentul în care conversați, e un semn că nu merită efortul.
  6. Care este filmul la care ai putea să te uiți recurent, dar fără să te plictisești?
    The perks of being a wallflower.
  7. Care este stigma socială pe care oamenii trebuie s-o depășească?
    Oamenii ar trebui să depășească tendința de a judeca o persoană după modul în care arată. Mă refer aici la modul în care o persoană se îmbraca, cum alege să își aranjeze părul, dacă are sau nu tatuaje, piercinguri etc. Cred că judecata acesta vine dintr-o frică față de celalalt și din lipsă de empatie.
  8. Care sunt câteva lucruri care vor să fii mereu la modă indiferent de trecerea timpului?
    Întâlnirile de la sfârșitul săptămânii cu prietenii, față în față. În special în conditiile din ultima vreme, cred că importanța acestora a devenit mult mai evidentă.
  9. Care era visul tău din copilărie?
    Să am un adapost pentru animale sau să fiu medic veterinar pentru că îmi plac foarte mult animalele.
  10. Care este talentul tău secret?
    Memorez multe, foarte multe detalii inutile. De multe ori atunci când povestesc anumite întâmplări și prietenii care au luat parte la activitățile respective sunt uimiți că am reținut detalii pe care ei nu și le mai amintesc.
  11. Care sunt lucrurile considerate „old fashion” sau depășite pe care continui să le faci?
    Să zic sărutmâna. Mi se pare o dovadă de respect și care demonstrează modul în care părinții mei m-au crescut.
  12. Ce te face să îți dai ochii peste cap de fiecare dată?
    Mă fac să îmi dau ochii peste cap oamenii care se cred mai buni decât ceilalți. Cred ca oricat de sus ai ajunge, sau oricate lucururi ai fi facut, trebuie sa te comporti cu oamenii din jurul tau cu respect.
  13. Cine ai vrea să îți nareze viața dacă ar face un film despre tine?
    Filmul vieții mele aș vrea sa fie narat de către Andrada (cea mai bună prietena a mea), Pufulete (cățelul meu) și eu.
  14. Care este lucrul de care te bucuri atunci când ajungi acasă?
    De obicei când ajung acasă la ai mei mă bucur de liniștea din gradină, să îmi petrec timpul în aer liber și să ma joc cu animăluțele mele.
  15. Ne poți recomanda un artist, o carte sau un autor?
    Vă pot recomanda o trupă: Firma.
  16. Dacă ai primi o sumă imensă de bani pentru a construi un muzeu, care ar fi tematica acestuia?
    Nu știu dacă există, dar aș face un muzeu despre astrologie.
  17. Continuă fraza: „Pe vremea mea…”
    Știi, pe vremea mea lucrurile erau asemănătoare cu cele de acum. Vremea mea este acum.
  18. Ce anume ar fi foarte folositor dacă s-ar studia în școli?
    Ar fi super folositor să te învețe în școala să mergi pe bicicletă. Chiar vorbeam despre acest subiect săptămânile trecute, când am încercat să învăț o prietenă să meargă pe bicicleta, aceasta neavând ocazia să învețe când era mică, și a fost destul de dificil pentru ea. Cred că dacă ar fi invățat la școală, ar fi fost foarte folositor față de alte lucruri pe care poate nu le mai folosim niciodată.
  19. Care este primul lucru la care te gândești dimineața?
    De obicei dimineață mă gândesc la ce am de făcut în ziua respectivă.
  20. Ce calitate au în comun toți prietenii tăi?
    Prietenii mei sunt foarte creativi, prietenoși și de gașcă.
  21. Care este recomandarea pe care ai oferi-o unui tânăr aflat la început de drum în câmpul muncii?
    Să participe la cât mai multe evenimente din domeniul de care este interest și să încerce să vorbească cu oameni care fac deja ce își dorește el/ea.
  22. Spune-ne despre o persoană marcantă în viața ta.
    O persoana importantă din viața mea ar fi bunica mea. Eu am stat tot timpul cu bunicii de la țară, iar acum când am crescut, îmi dau seama că reacționez la diferite situații în același mod ca ea.