„Trebuie” să citești acest articol. „Ce ar fi” să citești acest articol. Uneori îmi este și teamă să mă gândesc la câte trebuie să fac. Ideea de a fi mereu o femeie puternică sau un bărbat puternic vlăguiește energia din tine.
Simt că atunci când îmi e greu, „trebuie” încă să mai fac „ceva bun”, de acestă dată pentru mine. Dar chiar și în acestă rațiune simt că „nu mai pot”, că pur și simplu „nu mai pot adăuga” încă un „trebuie” pe listă. De cele mai multe ori acest sentiment precede momentelor în care explodăm și începem să îi rănim pe cei din jur, pedepsindu-i în final pentru propria neputință.
Nu a fost ușor să regândesc traseul emoțional, să balizez cu senzori de „prea plin” astfel încât să nu se mai reverse. Subconștietul trage multe frâie justificatoare și are culoare ocolitoare care cumva te pun iar în fața problemei. Atunci încep să regândesc, analizez și restrâng lista, în căutarea sentimentului că de această dată m-am descurcat mai bine.
„Trebuie” necesită voință și determinare, în general cu doar două variante de răspuns, în formula „bine sau rău”. Capcana este că „trebuie” vine acompaniat și cu un sentiment de vină și rușine, de altfel bun de explorat pentru dinamici mai profunde din noi. Însă atunci când ne-am înțeles propriile mecanisme, trecem ușor-ușor la „ce ar fi să”. Acesta creează o multidimensionalitate de perspective din care poți alege vizualizând scenarii multiple. Cu un pic de atenție în jurul tău conștientizezi intuitiv momentul și nevoia corectă de a pune în practică. Este o manieră colaborativă atât cu tine însuți cât și cu ceilalți. Îi dai minții tale posibilitatea să adapteze dorința, contextului în care te afli fără a pierde din creativitate.
Și nu spun că „trebuie” va fi eradicat lingvistic. Semantica rămâne întipărită în atitudinea noastră însă cumva continuăm să lărgim abuziv lista lui „trebuie”. Omniprezența în toate contextele vieții a demonizat subtil percepția acestui cuvânt resort. Gândul că „trebuie” a restrâns sentimentul de libertate, a accentuat sentimentul de „eu nu pot” și a condiționat dragostea de această „reușită”.
Sunt momente când putem echilibra balanța semantică prin echilibrul emoțional pe care îl aducem în viața noastră. Uneori „trebuie” îți oferă o șansă, sau un call de trezire. Însă el nu va alimenta mai departe în energie și bucurie, pentru o transformare în acord cu gândurile și corpul tau, în bucurie cu ceea ce nu știi și poți descoperi.
Teama de a fi generoși cu ceilalți, de a fi blânzi și iertători ne împiedică accesul spre propria acceptare și blândețe. Ce ar fi să fim mai buni, ce ar fi să vedem printre vorbe răstite profunzimea fricilor celuilalt. Ce ar fi să zâmbim mai mult, să iubim mai mult, ce ar fi să ne iertăm pentru experiențele noastre și să nu mai încercăm să-i schimbăm pe ceilalți atunci când „trebuie”.
Articol realizat de Iuliana Leurent, CEO @TempsHR
