Venti, grande sau trenta?

May 15, 2018

Viața unui recruiter gravitează zilnic în jurul a numeroase discuții cu persoane diferite, cu mentalități și personalități distincte. De cele mai multe ori, rolul de intervievator ne revine nouă, deși suntem mereu surprinși în momentul în care candidații se simt confortabil să ne pună întrebări ce depășesc limitele unui interviu clasic de recrutare.

Începînd cu luna mai, am inițiat un nou concept menit să schimbe rolurile și să aducă oamenii curioși mai aproape de recruiteri. Pe scurt, am decis să ne împărtășim gândurile în discuții prietenoase încurajate de o cafea puternică, să dezbatem joburile viitorului, să oferim sfaturi pentru a controla stresul sau concepte interesante din filozofia japoneză.

Primul eveniment a început cu multe emoții, curiozități și așteptări. Ne-a făcut plăcere să vedem oameni interesați de acest eveniment și să schimbam gânduri prietenoase și sugestii cu ei. Așteptăm cu interes următoarele discuții, iar până atunci o să lăsăm mai jos părerile primilor trei participanți.

Mă bucur că am participat la evenimentul „Venti, grade or trenta” deoarece am avut ocazia să cunosc un om minunat, Corina, ce mi-a vorbit cu pasiune despre munca și echipa minunată pe care o are aici la Temps. Ea mi-a transmis din energia, din valorile și spiritul de echipă ale firmei și totodată mi-a oferit sfaturi utile cu privire la viitoarele mele interviuri cât și în ceea ce privește o posibilă carieră în domeniul HR. Cu siguranță a fost o întâlnire productivă și voi aplica în viața mea lucrurile utile pe care le-am învățat. Mulțumesc Temps pentru această oportunitate, pentru că investiți și credeți în oameni și în potențialul lor.

Madalina Caluian

Este o inițiativă care ar trebui aplicată mai des de către agențiile de recrutare. Îi oferă candidatului posibilitatea să înțeleagă procesul de recrutare și să vadă partea umană a recrutorului. Felicitări pentru idee!

Cristina Raileanu

O după-amiază cu adevărat altfel! Am avut ocazia de a face parte la proiectul “Venti, grande or trenta”, inițiat de echipa Temps HR. Aceștia au organizat întâlniri nonformale cu oameni din diferite domenii. Așa am ajuns de a sta la o cafea, într-o după-amiază liniștită, de vorbă cu Mădălina. O femeie sigură pe ea, incredibil de frumoasă și cu perspective foarte bine definite asupra a cum trebuie un tânăr să își contureze viitorul, astfel încât să intre cât mai ușor pe piața muncii. Mădălina mi-a vorbit calm, cu o căldură și un profesionalism greu de găsit în ziua de azi. Am discutat despre viață, despre politică, despre perspective și principii în domeniul în care activăm. De asemenea, am avut ocazia de a înțelege mai bine modul în care oportunitatea vine doar când oferi pasiune și muncă pentru ceea ce faci. Echipa de la Temps HR, mi-au dovedit astfel că pasiunea lor pentru a lucra cu și pentru oameni este foarte importantă, iar devotamentul pentru munca lor și aprecierea pentru tinerii cu aspirații și potențial vor fi mereu respectate. Vă mulțumesc pentru oportunitate și sper să mai colaborăm împreună!

 Alexandra Mihordea

Dacă îți dorești și tu să participi la un viitor eveniment  Venti, Grande sau Trenta, poți să te înscrii folosind formularul de mai jos:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScKxsdPkHqwLybcuPZbT5zT_G-GHoGYg0PsZ6OvbRv-NfhzPw/viewform