Împărțim patru puncte de frontieră cu o țară aflată în plin război. Războiul nu se întâmplă într-o bulă. Un dezastru de dimensiunea asta (umanitar, economic, politic) are darul nefast de a trece granițele instantaneu. Da, războiul va zdruncina zdravăn economia globală, dar deasupra copilului nu se află un drob de sare.
Psihologi, medici, o femeie pe al cărei profil scrie că e cercetător-farmacie, se oferă pe grupurile de Facebook să lucreze în curățenie.
Un bărbat se plânge că a acceptat să primească ucrainence în casă, și că până acum nici una nu s-a pus pe gătit și curățenie.
Până acum două luni, femeile care trec granița aveau un curs al carierei ca oricare dintre noi, cu planuri pe termen scurt, mediu și lung. Acum, planul lor pe termen scurt și mediu este să supraviețuiască, și pe termen lung – să se întoarcă în Ucraina.
O mare parte din refugiați vin din zonele cele mai afectate. Kiev și împrejurimi, Kharkiev și Mariupol, dacă nu cumva au plecat spre Polonia, atunci vin în România. Cei din Odessa intră la noi în țară prin Tulcea. E vorba de orașe mari, universitare (turistic în cazul Odessei) cu o piață a muncii competitivă. Ne putem aștepta să vină refugiați de toate clasele, dar în mare măsură educați, din clasa economică medie și medie superioară. Ucraina are o școală de medicină puternică, mulți programatori de top și ingineri. Din păcate, ultimele două industrii e posibil să fie în mare parte dominate de bărbați, care au rămas pe front. Chiar și așa, la ce îți folosește că ești balerină în Kiev, când nu ai unde să locuiești și trebuie să te întreții în România?
Târgurile de locuri de muncă pentru refugiați nu sunt diversificate. Multe abilități vor rămâne ignorate. Din punctul meu de vedere, la nivel macro asta înseamnă că pierzi resurse. Pe o piață a muncii neoptimizată, se întâmplă des să îți iei pantofi cu toc pe munte și ghete cu crampoane la teatru. Optimizarea ei ar avea nevoie de o colaborare între instituțiile statului și mediul privat, dar acest lucru ar putea să se întâmple foarte lent.
Pe grupurile de Facebook, majoritatea locurilor de muncă disponibile sunt puse la dispoziție de hotelieri. În HoReCa, după ridicarea restricțiilor din pandemie, sunt 11 000 de locuri de muncă disponibile. E vorba de un număr considerabil de locuri de muncă abordabile și pentru cei care nu vorbesc limba locală.
Pe de altă parte, o psiholoagă se oferă să lucreze în curățenie, sau orice altceva i se poate oferi. O doctoriță neonatolog care nu vorbește decât ucraineană sau rusă e dispusă să lucreze într-o bucătărie. Altă femeie întreabă de companii care au nevoie de personal de curățenie și explică că e foarte atentă, curată și onestă. Pe profilul ei, văd că a absolvit farmacie și că recent era asistent universitar în Kiev.
Într-un fel, e ca și când ai ara câmpul cu bolidul. În alt fel, când drumurile sunt bombardate, ce te faci cu o mașină sport? Cum se pune problema supracalificării (o problemă serioasă și tragică în PR) când vine vorba de refugiați?
Conform Refugees as Employees: Good Retention, Strong Recruitment (Refugiații ca angajați: retenție bună, recrutare puternică) refugiații sunt loiali și muncitori. Studiul este făcut în 2018 și arată că gradul de retenție este dublu față de al forței de muncă locale.
Refugiații sunt oameni aflați în plină criză. Problema supracalificării nu e aceeași ca în perioade de pace. Sunt deschiși și recunoscători că li se oferă locuri de muncă. Sunt conștienți că viața lor s-a schimbat și se grăbesc să se adapteze. Sigur că și pentru economia noastră ar fi ideal să folosim resursele la valoarea lor reală. O mare problemă rămâne bariera de limbă. Merită să lucrezi însă să depășești această barieră.
Nu întotdeauna este nevoie de un compromis când vine vorba de așa-numitele soft skills. Piața de freelancing este foarte puternică de mai mulți ani. Pandemia a creat mecanisme de lucru de la distanță și a mai dat un impuls pieței.
Ucrainenii au nevoie de calculatoare de lucru acolo unde locuiesc. Asta poate să însemne un laptop școlăresc și-o conexiune la Internet pentru cineva care scrie, sau un calculator de minim 1000-1500 de euro pentru un grafician 3d. Mulți refugiați au nevoie de calculatoare pentru a lucra, și în definitiv pentru a plăti taxe la noi în țară și pentru a pune bani în economie. În mod ideal, ar fi trebuit ca bibliotecile din toate orașele să aibă deja săli de informatică gratuite. Cred însă că răspunsul o să vină de la societatea civilă. Îi încurajez pe antreprenori să se uite cu atenție la aparatura de care dispun. Dacă vor să facă un upgrade și să caseze aparatura curentă, e un moment cum nu se poate mai bun. Există centre de colectare în fiecare județ. Calculatoarele și laptopurile ar putea să dea cuiva foarte, foarte multă independență financiară.
Poate ești muzician, ITist, poate lucrezi în cosmetică sau în alt domeniu în care se poate lucra și de-acasă și care mie îmi scapă. Poți să te uiți la tool-urile tale de lucru și să îți închipui de ce ar avea nevoie cineva din aceeași industrie cu tine. Fiecare dintre noi are unelte și tehnologii vechi, pe care le păstrează „fiindcă… cine știe”.
Cred că putem împărtăși mai mult din confortul sau din oportunitățile de care dispunem. Felul cum donăm, susținem și integrăm pe piața muncii face diferența între o criză financiară lovită și de șomaj, sau oameni optimizați pe teritoriul țării noastre. În economie, există multe situații karmice în care contribuția ta se întoarce la tine. Trebuie doar să vezi conexiunile dintre oameni.
Fiecare dintre noi are skill-uri transferabile absolut neprețuite. E foarte greu să le identifici, mai ales dacă te-ai demoralizat (ce poate fi mai demoralizator decât războiul nu știu). Trebuie să identificăm împreună cum putem să îi optimizăm pe piața locală.
Cea mai mare temere a mea este pierderea unei îndeletniciri. E dificil să reintri în industrie după perioade lungi de pauză. Sigur, ne gândim doar la faptul că „angajatorul o să fie susceptibil dacă-i spun că n-am lucrat câteva luni fiindcă țara mea era în război”. Cu siguranță nu se va pune problema așa. Ucrainenii nu se întorc dintr-un simplu șomaj sau dintr-o escapadă în Goa. Odată întorși în țara din care au plecat, își vor oferi unul altuia înțelegere.
Există însă un motiv pentru care golurile din CV sunt privite cu suspiciune. Talentele și rutina de muncă se pot pierde.
În încheiere, sfatul meu pentru afaceri este să nu încerce să speculeze momentul într-un mod abuziv. Dacă există costuri de integrare ale unui angajat (învățarea limbii, training etc) ele nu pot să fie de mai mult de 10-20% din salariul cuvenit și reglementat. Țineți cont că războiul din Ucraina este un subiect emoțional pentru mulți oameni. Pe de-o parte, angajații ucraineni au acoperire legală. Pe de cealaltă parte vă puteți lovi de justiția socială și de boicoturi care să vă consume timp, bani, energie și (mai ales) capital de imagine.
În perioada următoare, vom trata celelalte probleme ale refugiaților – bariera de limbă și criza emoțională prin care acești oameni trec. Ca să fiți la curent, continuați să ne urmăriți pe Facebook, pe LinkedIn, sau puneți un bookmark pe Temps.
