It’s never too early to start planning for summer

decembrie 13, 2019

100 Days of HR reprezintă mai mult decât ocazia, ci bucuria noastră de a ne implica în dezvoltarea următoarei generații de HR-iști, în spiritul „uman” al angajaților de mâine, mai larg, în oameni. Această școală de vară a fost și continuă să fie despre tineri să își găsească potențialul de a schimba lumea și despre noi, încurajând acest lucru.

Prima ediție a Școlii de HR și rezultatele ulterioare, ne-au motivat să ne deschidem brațele și să „step up the game” pentru alte șase persoane pasionate și curajoase. Am putut împreună să punem bazele carierei fiecăruia și am încercat să le oferim o altfel de experiență, una diferită de ce au trăit până atunci într-un framework educativ, documentat.

Nimic nu se compară cu poveștile lor despre provocările și schimbările întâlnite, despre cum cei din jurul lor au perceput schimbarea. Vă împărtășim câteva din gândurile lor care pe noi ne-au impresionat.

Andreea, 26 ani, Facultatea de Administrație și Afaceri
„Am găsit ceea ce căutam: o stare de bine și experiența asimilării unor informații noi, pentru că lumea HR-ului avea să-și pună bazele în cel mai frumos și challenging mod”.

Andreea ne povestește cum a fost înainte de a face pasul aplicării: „incertitudinea m-a cuprins, am fost asaltată de gânduri, însă lăuntrul mi-a dat un impuls. Un impuls care avea să se transforme într-o experiență extraordinară”.

Ce s-a întâmplat apoi? „Primul pas la Temps s-a dovedit a fi un cumul real de emoții”. Ne-am bucurat când ne-a spus că fiecare curs și fiecare prezentare i-au „furnizat învățături care, acum, sunt parte din mine” și că „pe lângă sfera dezvoltării personale în care am fost angrenată, domeniul pe care doream să-l cunosc, s-a lăsat descoperit pas cu pas și HR-ul a prins contur”.

Pentru Andreea, experiența 100 Days of HR, reprezintă „schimbare, cunoaștere, versatilitate, oameni minunați, un leader de excepție”.

Iuliana, 22 ani, Academia de Studii Economice
„Cele trei luni au fost despre oameni frumoși, pasiune, curaj și provocare, dezvoltare și autocunoaștere”.

Iuliana a început prin a ne povesti ce a însemnat pentru ea Școala de HR, „inițial a fost o provocare, dar în final s-a dovedit să fie cea mai frumoasă și benefică experiență din întreaga mea vară”. Credea că HR-ul este doar despre „recrutare și salarii, dar la Temps am învățat că este mai mult decât atât, este despre oameni, valori și cultură”.

100 Days of HR și-a îndeplinit cu adevărat scopul propus, fiind, cum adaugă Iuliana „un început, o șansă să mă descopăr mai bine, să îmi conștientizez valorile și ceea ce îmi place și să descopăr o mulțime de oameni minunați cu care să împart aceleași interese”.

Miruna, 22 ani, Facultatea de Filosofie
„100days of HR nu e deloc o Școală, e o Experiență din care înveți pentru tine și în care reușești să te descoperi”.

A însemnat „connecting the dots”, cum adaugă ea. Participând în cadrul proiectului, a descoperit că HR-ul nu este doar despre „cifre și hârtii, este mai mult de atât, este cu oameni și despre oameni”.

Miruna consideră că Școala a ajutat-o să iasă, în primul rând, din zona de confort și să pășească spre necunoscut. A reprezentat și o provocare plăcută continuă „pentru că partea teoretică mereu a fost îmbinată armonios cu partea practică”.

Silviana, 20 ani, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Manangement
„Una dintre ideile principale ale cursului pe care am reținut-o și mi-a plăcut a fost faptul că HR-ul este despre oameni, iar pentru a-i cunoaște pe ceilalți este nevoie ca mai întâi de toate să te cunoști pe tine”.

Pentru Silviana această experiență a fost o schimbare, „dacă de obicei vara călătoresc, de data aceasta am ales să îmi dedic mai mult timp mie, iar Școala de Vară a fost soluția perfectă”.

Silviana ne-a mărturisit că a fost o provocare deoarece „pe lângă faptul că am acumulat o serie de informații teoretice cu privire la domeniul HR-ului, benefice și acum la facultate, dar cu siguranață și pe viitor, am reușit, de asemenea să îmi fac o idee mai clară despre mine”.

Simona, 22 ani, Facultatea de Sociologie și Asistență Socială
„100 days of HR este o Școală care îmbină cunoștințele despre HR cu revelațiile personale”.

Simona ne-a spus că „totul este despre oameni, despre felul în care le înțelegem nevoia, învățând, în primul rând, să îi ascultăm”.

Ne-a bucurat când ne-a povestit despre colegele ei din cadrul proiectului: „am avut plăcerea de a-mi petrece timp de calitate cu niște fete deosebite, alături de care am evoluat umar la umar și care mi-au devenit prietene mai repede decât mă așteptam”.

A aprofundat multe cunoștințe prin joc, interacțiune, prezentări și feedback, adăugând ca acestea sunt „lucruri esențiale care, din păcate, lipsesc din structura unei școli formale și care au un impact semnificativ asupra procesului de învățare”.

Teodora Pintea, 26 ani, Facultatea de Psihologie și Științele Educației
„O perioadă antrenantă în care am reușit să îmbin un job și un proiect de anvergură”.

Teodora a întâmpinat provocări din mai multe cadre, „atât din perspectiva unui angajat Temps, cât și a unui membru de la Școala de HR”.

Dacă înainte Teodora avea „o imagine de ansamblu a ceea ce înseamnă HR-ul”, acum ne mărturisește că deține „un
bagaj de informații consistent și up to date”, care în același timp a făcut-o să-și dea seama că aceasta este direcția pe
care vrea să o urmeze. Bagajul de informații l-a acumulat în „cel mai fascinant și motivant mod, care a fost și
challenging, și în același timp fun, datorită atmosferei calde și a oamenilor sinceri care au reușit să se deschidă,
făcându-mă și pe mine să mă deschid lor”.

Pentru noi, deschiderea și inteligența participanților au făcut din acest proiect, o adevărată plăcere, au făcut această experiență unică și puternic motivatoare pentru viitoare alte activități în acest sens.

100 Days of HR a fost și despre invitații noștri: Adelina Mihai (Jurnalist, Ziarul Financiar), Ioana Toma (Learning Facilitator/Trainer&Coach), George Samoilă (Project Manager, Hipo.ro), Ligia Necula (Senior Trainer, Radio Romania), Harry Meintassis (Managing Partner&Advisory, Korn Ferry) și despre suportul lor informațional și expertiza lor.

A fost despre intiativa, proactivitatea și bucuria CEO-ului Temps HR, Iuliana Leurent și despre suportul operațional și artistic prin project management al Evelin Ioana Florea (Marketing Consultant, Temps HR).

A fost despre implicarea și responsabilizarea membrilor companiei, Simona Puica (Account Coordinator), Corina Marinică (Recruitment Lead), Scoruș Mălina (Sales Advisor), Ioana Groșeanu (Recruiter Consultant), Cătălina Luncașu (IT Recruiter), Ioana Moldovanu (IT Recruiter), Alina Neagu (Recruiter Consultant), Elena Moroianu (Recruiter Consultant), despre oamenii frumoși care ne-au povestit din experiența lor și au încercat și reușit, să „give back”.

Precum adaugă și Iuliana Leurent „fiecare persoană pe care o întâlnim poate să ne inspire. 100 Days of HR a fost despre flexibilitate, acceptare și bunătate”.

Dacă doriți să fiți la curent pentru viitoarea ediție a 100 Days of HR, vă invităm pe pagina noastră de facebook cu același nume să construim împreună viitorul HR.

Articol realizat de Florea Evelin-Ioana, Marketing Consultant @Temps HR