Dacă cineva m-ar pune să dau un nume acestui text, cel mai probabil s-ar numi “Autoportret cu semi laitmotiv”.

Mă numesc Iuliana, am 22 de ani și vin dintr-un sat mic, dar neuitat de lume, de lângă Ploiești. Școala generală în Pleașa, liceu la Ploiești și în acest trend cu semi-tendință de ascensiune, facultate la București.

Sunt masterandă în anul 1, la ASE, la Managementul Resurselor Umane și lucrez în Temps de aproape doua luni, în cadrul departamentului operațional. Resurse umane la master, resurse umane la muncă? Sincer goals, dar acest lucru a devenit posibil tocmai prin oamenii pe care i-am cunoscut, ținând cont că eu am devenit parte din Temps cu 100 de zile înainte de a începe masterul, mai exact cu 100 de zile pline de HR.

Școala de HR a început în vară, imediat după ce am terminat licența și am fost admisă la master, mi-am propus să fac ceva care să contribuie la dezvoltarea mea pe plan profesional și pot să spun că a fost cea mai bună alegere din întreaga vară.

Experiența de la Temps din vară a fost despre oameni, dar mai mult decât atât, poate într-un mod semi-egoist, Școala de HR a fost despre mine; a avut o mare influență asupra dezvoltării mele și realizez din ce în ce mai de acest lucru. Carieră, valori, pasiune sunt elemente pe care am conștientizat că mi le asum în viața de zi cu zi.

Printre valorile mele, prima și cea mai important este libertatea pe care mi-am asumat-o până în măduva oaselor, libertatea de a fi, libertatea de exprimare, libertatea de a alege, o libertate care îți permite să fii cea mai pură versiune a ta, lipsită de constrângeri.

Pe lângă libertate, îmi place loialitatea, îmi plac lucruile făcute din și cu pasiune, îmi plac deciziile asumate, dar și câteva lucuri puțin anititetice cu libertatea mea: ordinea, siguranța și zona de confort. Îmi plac oamenii, îmi place interacțiunea-semi, îmi plac concertele de rock alternativ românesc, îmi place să merg la teatru, îmi plac evenimentele culturale, îmi place să merg la muzeu și, cireașa de pe tort, evenimentele culturale la muzeu, extra, știu.

Pe viitor, pe langă un master în antropologie, mi-ar plăcea să dispară acest semi din viața mea și să fiu multumită cu ceea ce sunt pentru că „sunt ceea ce simt, nu am de ce să fug, nu am de ce să plâng” (și dacă ai prins referința  FiRMA, deja ești prietenul meu).