Voi profita de aceste cincisprezece minute de faimă.
Am douăzeci de ani de curiozitate, două pisici minunate și la câteva luni o fază Amy Winehouse (în genul – No mom, it is not just a phase).
În încercarea mea de a mă autodescrie cât se poate de original și mai puțin haotic, o să eșuez făcând o remarcă mai clișeică (acestor vremuri) decât mi-aș fi dorit, respectiv: pot reprezenta nu mai mult decât un paradox. Concret, variez cât se poate de randomizat între momente de siguranță-nesiguranță, știință-neștiință, hipersensibilitate-duritate, tomboy-girly look. Cred în simțul karmic, sau cel puțin al echității universale și sunt fascinată de domeniul impalpabilului.
Mă tem de regres, în general ca ființă cu un scop foarte bine nedeterminat, ca de lipsa sticlei de vin roșu din casă în weekend-urile în care vin la ai mei părinți. Da, sunt de la țară, de la țară plecată de la paisprezece ani, din Domnești (Jud. Argeș), unde m-aș întoarce cu cel mai mare drag să-mi veselesc bătrânețea. Am urmat liceul la Pitești și facultatea în capitală, unde am ales psihologia în cadrul Universității din București.
Cum suntem nevoiți să facem saltul de la egocentrism la universal, am ales această ramură. Nereprezentând o paradigmă, evident, vreau să ajut oamenii (mențin nota clișeului), rectific, voiam, pentru că mai târziu mi-am dat seama că, pentru a face acest lucru, trebuie să…vorbesc…cu…ei… Serios, totuși, a fost o decizie mai mult decât potrivită și dacă ar fi să arunc cu niște cuvinte mari și să nu iau în calcul faptul că acesta este modul firesc al lucrurilor, la vârsta aceea în special, contactul cu psihologia a fost benefic, mi-a deschis orizontul mai mult (am și devenit mai introvertă decât eram, mulțumesc frumos, NOT). Însă, retrospectiv privind, m-am adaptat repede, de voie, de nevoie, deci pot spune că mă adaptez repede? Nu, deci pot spune că sunt sinceră (that escalated fast, I know).
Îmi place să fac playlist-uri pentru toate mood-urile mele, care sunt multe și schimbătoare, deci pot spune că sunt organizată? – clasic românesc sau clasic din afară,
rock-ăreală veritabilă sau alternativă, electronică, hip-hop sau doar pop: un fel de guilty pleasure. Ținând cont că sunt destul de versatilă din punct de vedere muzical (măcar muzical *sad face*), probabil, dacă nu aș avea cele mai bruște treceri de la o piesă la alta chiar și atunci când sunt doar eu și căștile mele, aș putea să fiu un DJ chiar decent, dacă excludem partea în care ar trebui să fac asta într-un club.
Îmi mențin tare bine cumpătul, gusturile, opinia și overthinking-ul, dar foarte greu divizia de pe League of Legends (profit de această ocazie și precizez că nu am echipă full și joc rol de support, unul bunicel chiar, *blink*).
Safe zone-ul și rebeliunea merg mână în mână pentru mine. Apreciez foarte mult naturalul, umorul de calitate și autoironia, viteza mare a internetului atunci când sunt într-un meci, lucrul migălit care se dorește a fi cât mai aproape de perfecțiune și momentele când una din pisicile mele se așează pe picioarele mele fără a fi chemată (chemare care venind din partea mea, ca umilă muritoare, oricum nu ar reprezentă nici cea mai mică urmă de interes din cauza prețiozității lor). Is this even relevant? Mă descurc destul de bine la sporturi, mi-ar fi plăcut să știu să cânt la tobe, să fac un film animat, aș vrea un fular cu temă Harry Potter, iar următoare carte pe care o voi citi să fie una din seria lui Milton H. Erickson, asta ca să menționez și alte lucruri cu totul „relevante” și ca să păstrez un caracter cât se poate de echivoc.
Temps HR reprezintă o parte importantă din mine, a fost puntea care a construit legătura cu domeniul în care vreau să performez, dar mai mult, cu o extensie a mea, de care nu știam până la acel moment. A fost primul meu angajament cu adevărat serios și m-a îndrumat și responsabilizat și o să le rămân recunoscătoare, mai ales pentru faptul că au avut încredere în mine. Legat de carieră, sunt trei nevoi fundamentale pentru a performa: autonomie, competență, atașament și consider că le pot îndeplini în acestă zonă, cea a resurselor umane. Astfel, vreau ca aportul meu legat de cunoaștere să fie integrat, nu să facă parte dintr-un proces de introiecție, vreau să fie curat și motivant. Dacă nu, măcăr uneori sunt amuzantă, sau cel puțin așa mi se pare/spune.
